Baile Herculane: Băile Herculane este o stațiune balneară situată în județul Caraș-Severin, România.
Băile Herculane este cea mai veche stațiune din România și una dintre cele mai vechi din lume, fiind cunoscută încă de pe vremea romanilor. Prima mențiune datează din anul 153 e.n.
Stațiunea mai păstrează și azi particularitățile de altă dată, fiind un simbol al fostului "Imperiu Roman". Din timpul romanilor au ramas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, tabule votive.
Băile Herculane este considerată un important centru de sănătate, iar principalul factor terapeutic îl constituie bogăția izvoarelor sulfuroase, termo-minerale și cloruro-sodice, indicate atât pentru tratamentele de cură externă cât și pentru cele de cură internă și tratamentul afecțiunilor reumatismale.
Stațiunea Băile Herculane este recomandată pentru tratamentul durerilor reumatismale degenerative, al bolilor inflamatorii sau subarticulare, al bolilor sistemului nervos periferic, precum și pentru tratamentul unor boli ginecologice, respiratorii, ORL, dermatologice, obezitate, etc.
Baile Herculane: Hoteluri recomandate
Vezi toate hotelurile